O echipă de cercetători de la Universitatea Columbia din New York a dezvoltat un algoritm care a descoperit că există o legătură între luna ta de naștere și nivelul de risc privind anumite boli, scrie The Independent.
Oamenii de știință au analizat bazele de date medicale din New York și au descoperit 55 de afecțiuni corelate cu sezonul nașterii. Astfel, persoanele născute în luna mai aveau cel mai scăzut risc de boli, în timp ce cei născuți în octombrie aveau cel mai ridicat risc de a se îmbolnăvi, potrivit studiului, publicat în Journal of the American Medical Informatics Association.
Cercetarea arată că aproximativ unul din 675 de cazuri de ADHD (Deficit de atenție și hiperactivitate) ar putea fi relaționat cu nașterea în luna noiembrie, riscul de astm este mai ridicat pentru cei născuți în iulie și octombrie și există diferite tipuri de boli cardiace la care ești mai predispus dacă ești născut în luna martie.
La ce boli ești predispus în funcție de luna în care ești născut:
Ianuarie – hipertensiune, cardiomiopatie (boala mușchiului inimii)
Februarie – cancer bronhopulmonar
Martie – insuficiență cardiacă, insuficiență mitrală (trecerea anormală a sângelui din ventriculul stâng în atriul stâng în sistolă (când mușchiul inimii se contractă și valva este în mod normal închisă)
Aprilie – angină
Mai – o lună norocoasă cu un risc scăzut de îmbolnăvire
Iunie – preinfarct miocardic (angină severă)
Iulie – astm
August – o altă lună norocoasă
Septembrie – stare de vomă
Octombrie – mușcături de insecte, infecții cu transmitere sexuală, infecții respiratorii
Noiembrie – luna în care e cel mai puțin probabil să dezvolți aritmie, insuficiență mitrală și cancer pulmonar
Decembrie – echimoze (vânătăi)
“E important să nu ne agităm prea mult asupra acestor rezultate pentru că deși am găsit asocieri semnificative, riscul per ansamblu nu este atât de ridicat”, a spus Dr. Tatonetti, profesor asistent de informatică biomedicală la centrul medical de la Universitatea Columbia. “Riscul asociat lunii de naștere este relativ minor în comparație cu variabile mai influente precum dieta și exercițiile fizice”.
Cercetătorii au efectuat teste statistice care au demonstrat că aceste corelații nu au apărut pur și simplu aleatoriu și că descoperirile studiului corespund altor cercetări efectuate în Suedia, Danemarca și Austria. Echipa are de gând să repete studiul pentru alte orașe din Statele Unite pentru a vedea dacă anotimpul și factorii de mediu afectează datele.
FOTO: Michelle D. Milliman/Shutterstock