Confidenţialitate

Studiu: Aproape o treime dintre alimentele din UE au compoziție diferit de la o țară la alta | AUDIO

Aproape o treime dintre produsele alimentare vândute în Uniunea Europeană au compoziție diferită de la o țară la alta, deși ambalajul este identic sau prezintă diferențe mici, mai greu de sesizat la prima vedere.

Așa reiese dintr-un studiu publicat de Comisia Europeană.

Studiul a arătat că diferențele –  când vine vorba de gustul produselor –  au fost resimțite la 10 din 20 de produse testate.

Sunt diferențe mici, a spus, în emisiunea Deșteptarea, Elena Deac, redactor-șef al Economedia.

”Diferențele semnificative de zahăr, de exemplu, au fost percepute ca influențând dulceața unui produs, dar era nevoie de niște diferențe foarte mari de zahăr ca să simți această diferență. Nu e ca și cum am avea 70% carne într-un produs din Vest și doar 30% la noi, adică vorbim de niște diferențe infime”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cum se explică totuși diferențele între produse comercializate sub aceeași marcă?

”Comisia Europeană, cel puțin în studiu explică aceste lucruri prin diferența de cerere din diferitele țări, pentru că unii vor mai dulce, alții vor mai sărat și ce a încercat Comisia să detalieze a fost dacă oamenii pot și simți aceste diferențe”, a spus Elena Deac.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În cadrul studiului, au fost evaluate peste 1300 de mostre din 128 de produse alimentare vândute în 19 țări.

23 la sută dintre produse au avut compoziția și ambalajul identice indiferent de țara în care erau comercializate, iar alte 27 la sută indicau prin aspectul ambalajului diferența de compoziție.