Aproape 60% dintre părinții cu copii între 5 și 18 ani ar prefera să nu-și vaccineze copiii, dar aceștia să poată participa la cursuri în format fizic. Procentul este mai ridicat, 67%, în rândul părinților cu copii între 5 și 11 ani, dar mai scăzut, 50%, în cazul celor cu copii între 12 și 18 ani, arată rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie în parteneriat cu Edupedu.ro. Alte detalii are Sandu Mureșan.
Potrivit rezultatelor sondajului de opinie, 8 din 10 părinți cu copii între 5 și 11 ani susțin că nu își vor vaccina copiii împotriva COVID-19, doar jumătate dintre aceștia au discutat deja cu copiii lor despre acest subiect și un procent similar spun că vor ține cont de opinia copilului în ceea ce privește vaccinarea.
De asemenea, 1 din 5 părinți declară că a fost infectat cu COVID-19 de la debutul pandemiei, iar aproximativ jumătate dintre părinții copiilor cu vârsta între 5 și 18 ani nu s-au vaccinat până în acest moment
Refuzul constant al sistemului educațional de a se implica în informarea populației despre efectele pandemiei, ale virusului și ale vaccinării, duce profesorii și personalul școlilor într-o zonă de încredere foarte redusă în rândul părinților privind acest subiect.
Astfel, doar 1% dintr părinții de copii cu vârste între 5 și 18 ani au cea mai mare încredere în profesorii și educatorii copiilor privind informații cu privire la pandemia COVID-19.
Sondajul a fost realizat în perioada 18-25 noiembrie 2021, pe un eșantion de 897 de părinți care au copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 ani, și are o marjă de eroare de ± 3,3%.
Autor: Sandu Mureșan