8 din 10 români vor să le cumpere un cadou în această săptămână celor dragi, potrivit unui studiu recent.
Acesta mai arată că 80 la sută dintre români își vor petrece sărbătorile acasă.
Studiul arată că 81% dintre femei vor să facă cadouri de Paşti, în timp ce numai 76% dintre bărbaţi au declarat că vor face acest gest.
73 la sută dintre bărbaţi vor oferi cadouri soţiilor sau partenerelor, în timp ce 62% din femei susţin că soţul sau partenerul este prima opţiune pentru un cadou de Paşti, arată studiul Reveal Marketing Research.
Cât despre locul unde vor petrece sărbătorile de Paşte, 83% dintre români vor petrece sărbătorile pascale acasă, în familie, şi că vor merge la biserică în noaptea de Înviere.
Studiul a fost realizat în perioada 8-19 aprilie 2019, pe un eşantion de 1.000 persoane. Marja de eroare este de 3,1%.