Confidenţialitate

STUDIU: 3 din 5 tineri ar fi dispuși să se mute în alt oraș pentru a profita de o oportunitate bună de carieră

3 din 5 tineri ar fi dispuși să se mute în alt oraș pentru a profita de o oportunitate bună de carieră, potrivit datelor unui studiu realizat de Happy Recruiter, la care au participat 2.278 tineri – studenți sau absolvenți, în perioada 18-21 mai.

Studiul derulat de Happy Recruiter arată că 34.42% dintre respondenți caută activ, cel mai frecvent, oportunități de carieră pe Google, 23.99% direct în Facebook, în timp ce 10.60% se bazau cel mai frecvent pe anunțurile din mediul universitar. Apoi, în topul răspunsurilor (recunoaștere spontană) respondenții au indicat platforme precum Ejobs (9.63%) sau Linkedin (6,57%), recomandări din cercul de încredere sau alte surse precum Bestjobs, Hipo sau Olx.

Peste jumătate din respondenții la acest studiu nu au preferințe legate de tipul de companie unde să lucreze, iar un sfert dintre respondenți ar prefera să lucreze în companii multinaționale.

Interesul pentru multinaționale este motivat de oportunitatea de a dobândi experiență și de așteptările privind stabilitatea acestora în comparație cu alte profile de companii. În același timp, primele joburi/ programe de internship sunt mai degrabă rampe de lansare și au un caracter de tranziție. Este interesant și faptul că, în proporții aproape egale (11%-9%), tinerii ar prefera să lucreze în afaceri locale sau declară că și-ar începe propria afacere.

La celălalt pol, respondenții au fost întrebați în ce tip de companie nu ar vrea să lucreze iar în top găsim tot companiile multinaționale. Motivările acestei alegeri variază de la – ”mă aștept să fie foarte multă presiune”, ”stress”, ”mediul de lucru nu pare a fi prietenos”, ”sunt rigide, birocratice sau ultra competitive”.

Aproape 75% dintre studenți și absolvenți petrec, conform studiului, peste 3 ore pe zi în social media. Tinerii primesc sau ar prefera să primească, și oportunitățile de carieră sau să comunice cu potențialii angajatori, mai arată datele aceluiași sondaj de opinie.

Doar 41% dintre respondenți găsesc video-interviurile ca fiind confortabile, în timp ce restul respondenților simt o presiune suplimentară, atât de ordin emoțional (o interacțiune mai puțin obișnuită) cât și de ordin logistic sau tehnic în derularea interviurilor cu angajatorii prin astfel de canale.

Candidații, însă, preferă majoritar o interacțiune cu oportunitățile de joburi și cu angajatorii direct în social media. Explicația vine atât din confortul unei astfel de interacțiuni, într-un mediu cunoscut (aplicații de mesagerie) cât și din viteza interacțiunii, facilitatea utilizării și accesul fără limite impuse de timp sau nevoia de deplasare.

Peste jumătate dintre respondenții la studiu declară că ar prefera să aibă primul interviu cu un asistent virtual, din rațiuni precum – absența bias-urilor, viteza interacțiunii, confort emoțional, posibilitatea de a formula și reformula răspunsuri fără presiune.

Respondenții care declară că ar prefera mai degrabă interacțiunea telefonică motivează alegerea prin posibilitatea de purta o conversație naturală, în care să poată clarifica detalii sau să negocieze anumite părți ale colaborării viitoare.