Unul din cinci șoferi recunoaște că s-a urcat băut la volan, arată un studiu realizat de asociația care reunește producătorii și distribuitorii de acool din țara noastră. Potrivit acestuia, doar 16% dintre români cred că șoferii băuți reprezintă cel mai mare risc pentru siguranța rutieră. Cei mai mulți cred că principalul pericol îl reprezintă lipsa de respect a șoferilor față de reguli.
Majoritatea celor care au admis că au condus băuți spun că au făcut acest lucru după ce au consumat puțin alcool. 60% au explicat că nu erau beți, în timp ce aproape 34% au susținut că aveau de parcurs un drum scurt care le era familiar.
81% dintre respondenții studiului, care aveau calitatea de pasageri, au susținut că au ales să coboare din mașină când au întâlnit un șofer sub influența alcoolului, 10% au ignorat acest aspect, iar 8% spun că au sesizat poliția.
Cel mai mare pericol pe șosele îl reprezintă faptul că șoferii nu respectă regulile în trafic – 33,51%, lipsa unei legislații suficient de dure care să descurajeze comportamentele necorespunzătoare – 23,89%, iar pe locul 3 – 15,89% – șoferii care se urcă băuți la volan.
Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 1101 respondenți, la solicitarea asociației Spirits România în cadrul campaniei „NOT alCool la volan #ConsumăResponsabil”, care are ca scop prevenirea consumului de băuturi alcoolice la volan.
Sursa foto: Shutterstock