Confidenţialitate


Stroe: Statul trebuie să răscumpere Arenele BNR


Stroe: Statul trebuie să răscumpere Arenele BNR

Ministrul Tineretului şi Sportului a declarat, marţi, că statul ar trebui să răscumpere Arenele BNR, pentru ca acestea să revină în circuitul sportiv.

“Aş sublinia, încă o dată, nevoia de a avea pentru Bucureşti un sistem de arene destinate tenisului. Este un sport în care am dovedit, prin performanţe şi prin numărul foarte mare de copii care se află în fază de iniţiere în momentul de faţă, că are viitor. Mai mult, competiţii cu relevanţă internaţională, competiţii majore să poată găzdui şi Bucureştiul. Avem potenţial, avem chiar nişte arene abandonate de ani de zile, care ar putea fi un mic Roland Garros al Bucureştiului. Situaţia de la Arenele BNR se poate debloca, din punctul meu de vedere, printr-o discuţie instituţională între guvern, în ansamblul lui, nu neapărat MTS, pentru că nu avem resursele prin care să despăgubim investiţia BNR, şi banca naţională. Eu nu am avut discuţii cu domnul Isărescu, dar asta este soluţia. Arenele BNR, care sunt nefolosite şi aflate într-un stadiu avansat de degradare, trebuie preluate, răscumpărate, pentru că ei au făcut o investiţie acolo, complexul acela a beneficiat de o amplă investiţie a BNR, s-a făcut şi stadion de fotbal. Trebuie preluate de stat, că e vorba de MTS, de Primăria Generală a Capitalei, cineva trebuie să le administreze şi statul trebuie să demareze discuţiile pentru a rezolva această situaţie. Am avut câteva discuţii cu premierul pe această temă şi e un proiect la care ţin foarte mult”, a declarat Ionuţ Stroe.

În altă ordine de idei, potrivit ministrului, nu se pune deocamdată problema revenirii spectatorilor pe stadioane.

“Noi ne pregătim ca instituţii pentru vremuri nu prea bune. Probabil vom permite prezenţa spectatorilor când cifrele vor ajunge către zero sau vor fi în descreştere. Suntem pregătiţi pentru a crea cadrul legislativ şi modalitatea, algoritmul de păstrare a distanţării sociale, pentru a asigura prezenţa spectatorilor pe stadioane, dar numai în condiţiile în care cifrele vor coborî. M-aş bucura să ajungem la toamnă în situaţia să revenim la normalitate socială, nu numai la sport, ci şi în viaţa de zi cu zi”, a explicat Ionuț Stroe.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria