Elevii şi profesorii Liceului Teoretic ”Mihail Sadoveanu” din București au organizat miercuri un eveniment sportiv-caritabil cu scopul de a strânge fonduri pentru Constantin Trandafir, un profesor de sport de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr” din Capitală, diagnosticat cu cavernoame multiple (tumori sangvine neoperabile pe trunchiul cerebral).
Cei prezenți la eveniment (aproximativ 70 de elevi şi profesori) au jucat fotbal, baschet, ping-pong şi sah, apoi au donat fiecare câte o sumă de bani. În total s-au strâns aproape 3500 de lei, banii fiind depuşi în contul profesorului.
Solidaritatea elevilor bucureşteni cu profesorul Constantin Trandafir nu se termină aici – elevii Colegiului Naţional ”Gheorghe Lazăr” vor organiza pe data de 27 iulie, la ora 19:00, un alt eveniment caritabil la ArCub (Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti) care va cuprinde un spectacol de teatru şi multe alte activităţi culturale.
Profesorul Constantin Trandafir a fost diagnosticat cu 6 cavernoame, plasate aproape de centrii respiraţiei. Pentru a elimina aceste formaţiuni sangvine de pe trunchiul cerebral, profesorul are nevoie să meargă la radioterapie în Turcia, iar costurile pentru tratament ajung la 20.000 de euro.
Pentru a-l ajuta şi dumneavoastră pe profesorul Constantin Trandafir puteţi dona orice sumă în contul său deschis la BCR: RO61RNCB0318082518350001.