Confidenţialitate

Stocurile de vaccin gripal depozitele statului, pe terminate. Ministerul a comandat mai puține doze pentru a nu face risipă | AUDIO

Stocurile de vaccin antigripal din depozitele statului sunt pe terminate. Din cele 3 milioane de doze comandate de ministerul Sănătății, mai erau în 20 noiembrie mai puțin de 220.000 de doze atât la nivelul direcțiilor de sănătate publică precum și la medicii de familie, precizează instituția într-un răspuns pentru Europa FM. 

Dacă DSP-urile vor cere mai multe doze, ministerul Sănătății precizează că va iniția procedurile de achiziție pentru o cantitate suplimentară.

Pe de altă parte, în unele zone din țară medicii de familie deja au epuizat vaccinurile primite. Gindrovel Dumitra, coordonatorul grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei, la Europa FM:

„Am colegi la nivel național care ne-au declarat că au nevoie de vaccin, chiar și la nivelul județului Dolj pe grupurile noastre de medici de familie se discută de să zicem redistribuirea unor doze noi medicii între noi, bineînțeles cu acordul Direcției de Sănătate Publică, dar este foarte posibil ca în luna decembrie, respectiv ianuarie, să existe o cerere mai mare decât cele 200.000 doze care există pe stoc acum la nivel național. Ministerul ar trebui să se gândească ca să aducă un număr suplimentar de doze de vaccin gripal. Nu știu dacă există cereri de la DSP-uri, dar știu că există cereri de la colegii mei din județul Iași de exemplu, am discutat situația cu ei săptămâna trecută.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministerul Sănătății a contractat în acest an 1,5 milioane de doze, cu un milion mai puține decât anul trecut pentru a evita risipa, întrucât în 2021 au rămas nefolosite un milion de vaccinuri.

Bolnavii cu afecțiuni cronice, gravidele, copiii, personalul medical și oamenii trecuți de 65 de ani beneficiază de vaccinare gratuită. Pentru restul populației, serul este disponibil contra cost în farmacii.

Foto: Shutterstock

Citește și: Medicii se plâng de noile vaccinuri anti-Covid. Spun că sunt obligați să nu aibă pierderi mai mari de 50% din numărul de doze, altfel îl plătesc | AUDIO