Confidenţialitate

Ştirile zilei de 6 iulie în 30 de secunde – VIDEO

Europa FM vă prezintă cele mai importante evenimente ale zilei de luni, 6 iulie:

Caniculă în România – Ne așteaptă cel puțin 3 zile de caniculă, cu maxime de până la 39 de grade Celsius la umbră. Până joi dimineața sunt în vigoare mai multe coduri galben și portocaliu – cel mai cald va fi în nord-vestul și nord-estul țării.

Caniculă în Europa – În Ungaria și în Polonia, este cod roșu de caniculă, iar în Franța, se menține codul portocaliu. În alte țări europene, cum ar fi Germania și Marea Britanie, după valul de caniculă, au urmat furtuni violente.

Grecia: Reacții după referendum – Comisia Europeană: Locul Greciei este în Uniunea Europeană, însă pentru a ajunge la un nou acord financiar, Atena trebuie să prezinte Bruxellesului un plan clar de reforme economice și sociale.

Grecia: Criza afectează România – Schimburile comerciale dintre România și Grecia au acum de suferit – spune secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România, Mihai Ionescu. Din cauza situației din Grecia, am putea asista, la o instabilitate a cursului leu-euro, în perioada următoare – spun reprezentanții BNR.

Victor Ponta revine – Premierul se simte bine și săptămâna aceasta ar putea reveni în țară. Surse foarte apropiate au declarat pentru Europa FM că totul depinde de decizia medicilor.