Europa FM prezintă cele mai importante ştiri ale zilei de joi, 3 decembrie, într-un rezumat video de 30 de secunde:
REȚINUT – Procurorii DNA l-au reținut pe senatorul PSD Dan Șova pentru trafic de influență. El riscă să fie arestat preventiv pentru că ar fi luat mită 100,000 de euro.
AUDIAT – Fostul premier Victor Ponta a dat explicații la DNA Ploiești în două dosare. Între altele, se presupune că ar fi beneficiat de voturi obținute prin mită la prezidențialele din 2014.
PRIMELE CIFRE – Bugetul pe 2016 prevede că bugetarii vor primi majorările salariale într-o singură tranșă. E incertă, însă, creșterea salariului minim pe economie.
DEZVĂLUIRE – Un doctor din București susține că persoanele rănite în incendiul de pe 30 octombrie din clubul Colectiv au fost ucise de infecțiile din spital.
AVIONUL RUSESC DOBORÂT – „Turcii vor regreta ce au făcut”. Iată mesajul transmis rușilor de către președintele Vladimir Putin în mesajul său anual despre starea națiunii.