Confidenţialitate

Ştirile zilei de 27 noiembrie 2015 în 30 de secunde – VIDEO

Europa FM prezintă cele mai importante ştiri ale zilei de vineri, 27 noiembrie, într-un rezumat video de 30 de secunde:

COD GALBEN – Până mâine la prânz vor fi ploi abundente și ninsori în aproape toate regiunile. În Gorj, Vâlcea, Prahova și Argeș vor cădea până la 50 de litri pe metrul pătrat.

PLANURI LIPSĂ – Deși a nins deja în mai multe zone, Guvernul nu e sigur de starea stocurilor de cărbune, păcură sau gaze necesare în cursul iernii.

IMUNITATE – Deputații juriști hotărăsc miercurea viitoare dacă încuviințează sau nu arestarea preventivă a liberalilor Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu.

DOLIU – A murit Antoaneta Ralian, una dintre cele mai importante traducătoare din limba engleză din România. A tradus peste 120 de cărți ale unor autori ca Saul Bellow, Tennessee Williams ori Henry Miller.

DISPUTE – De la 1 ianuarie, Rusia va reintroduce regimul de vize pentru cetățenii turci. Aviația turcă a doborît săptămâna aceasta un avion militar rusesc.