Europa FM vă prezintă cele mai importante evenimente ale zilei de miercuri, 16 septembrie:
TENSIUNE – Poliția maghiară a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva unui grup de refugiați de la granița cu Serbia. Oamenii încercau să treacă printr-un post de la frontieră.
GARD ȘI IRITARE – Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul Ungariei în București, Zákonyi Botond, pentru lămuriri privind proiectul construirii unui gard la graniţa cu România.
MITĂ LA PRIMĂRIE – Potrivit Mediafax, șeful Administrației Cimitirelor din București l-ar fi înregistrat pe primarul suspendat, Sorin Oprescu, pe parcursul unor tranzacții ilegale.
LEGI MAI CLARE – Președintele Iohannis s-a adresat Parlamentului. În opinia sa, incoerența legislativă afectează mai ales educația, sănătatea și mediul de afaceri.
TVR ÎN PERICOL – Parlamentarii din comisiile de cultură au respins raportul de activitate pe 2014 al televiziunii publice. Este primul pas către demiterea conducerii TVR.