Un preot din Botoșani construiește un centru social pentru bătrâni și orfani cu cei 50.000 de euro strânși pentru pictura bisericii. Preotul Partenie Apostoaie a reusit pana acum sa ridice parterul si o parte din etaj.
La biserica păstorită de Partenie Apostoaie nu vin doar oamenii trecuți de o vârstă, așa cum pot fi văzuți în cele mai multe biserici. Avalanşa de tineri de la Vovidania a fost generată în vara anului trecut de o altă idee a preotului..
Preotul paroh de la Vovidenia, Partenie Apostoaie, este și unul dintre iniţiatorii slujbelor pentru tineri şi reuşita la examene, el susținând că rugăciunile servesc şi studenţilor. Așdar nu este preocupat doar de cei în vârstă sau orfani.
E drept că sunt și oameni care îi critică activitatea. În 2014, 20 de enoriaşi din cartierul Mihail Kogălniceanu și-au reclamat preotul paroh că face slujbe prea zgomotoase şi le tulbură liniştea. Oamenii s-au plâns și că prelegerile de la sfârşitul slujbei nu ar fi prea inspirate. ”Zgomotul este prea mare pentru că de multe ori urechile noastre sunt astupate şi numai avem conştiinţă, nu mai avem ureche, nu mai avem ochi să vedem pe Dumnezeu, să îl auzim pe Dumnezeu cel Bun şi Iubitor de oameni. Fiecare credincios în parte aude ceea ce vrea”, s-a apărat atunci părintele.
Protecţia Consumatorului nu a considerat însă necesar să ia măsuri în urma acelor sesizări.