Cele 1000 de volume aflate pe rafturile bibliotecii provin din donații de la edituri sau de la constănțeni. Localnicii și turiștii pot împrumuta cărţile gratuit.
Pe rafturile bibliotecii, cititorii pot găsi romane, cărți cu specific tehnic, albume sau cărți pentru copii.
În fiecare zi, de la bibliotecă sunt împrumutate peste 50 de volume. Toate cărțile provin din donații, iar bibliotecarii sunt voluntari.
Chiar dacă cei care împrumută cărțile completează o fișă de lectură, unii uită să înapoieze cărțile.
“Avem deja experiență după anul trecut. Cam 7 la sută din cărție din bibliotecă nu s-au mai întors, sperăm să vă bucurați de ele sau dacă reveniți la malul mării să le returnați.” spune managerul proietului, Victor Maxim.
Biblioteca din Piața Ovidiu primește în continare cărți. Aceasta va fi deschisă în fiecare zi de weekend între orele 17 și 22 până la jumătatea lunii iulie și în fiecare zi de la 15 iulie și până la finalul lunii august.
Bravo pentru idee, bravo celor care donează cărţi, dar şi voluntarilor care sprijină acest proiect frumos!
foto: adevarul.ro