Confidenţialitate

Sticla, materialul care poate fi reciclat în mod repetat

Reciclată corect, sticla poate fi refolosită la nesfârșit fără a-și pierde calitatea sau puritatea.

Înainte de orice, sticla trebuie spălată înainte de a fi predată colectorului. Un gest mic, dar care contează atât de mult pentru planetă.

Mai apoi, sticlele se sortează pe culori. Cea incoloră este cea mai valoroasă pentru că se folosește în extrem de multe scopuri. Cea verde sau albastră se folosește doar pentru a produce sticlă de aceeași culoare.

Obținută din amestecuri, cea maro este cea mai ieftină, dar nu este atât de atractivă în economie.

În centrele de sortare, sticlele sunt sparte și măcinate în particule mici, topite și transformate în granule, ele devin materie primă pentru sticla reciclată.

Merită amintit că, prin reciclarea uneri tone de sticlă se economisește aproape o tonă și jumătate de materii prime, precum sodă sau nisip.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

5 iunie  este Ziua Mediului! Pe tot parcursul zilei, pe frecvențele Europa FM și pe europafm.ro căutăm să învățăm împreună cum putem avea grijă de mediu și cum facem mai bună lumea din jurul nostru.

Mai multe informații despre Ziua Mediului și cum te poi implica sunt disponibile în pagina europafm.ro/ziuamediului și în podcasturile emisiunii Misiunea Verde, de la Europa FM.

Instituită în 1972, de Adunarea Generala a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua Mondială a Mediului este un prilej pentru a dezbate situaţia în care se află natura şi măsurile ce se impun pentru a o proteja.

ILUSTRAȚIE:  Riley Pitzen / Unsplash