Ministrul Justiţiei Florin Iordache l-a asigurat pe premierul Sorin Grindeanu, în şedinţa din 31 ianuarie, că Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale are toate avizele necesare, acelaşi lucru susţinând şi secretarul general al Executivului, Mihai Busuioc, potrivit stenogramei din şedinţa respectivă.
”Domnule prim-ministru, vă rog să suplimentăm ordinea de zi cu trei proiecte. Este vorba, primul dintre ele, sau două dintre ele fac parte din pachetul de legi care vizează evitarea unei hotărâri pilot de la CEDO. Şi aici discut de proiectul de lege privind graţierea unor pedepse. Nu am avut nevo… Cel de al doilea este proiect de lege pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. La acest proiect de lege am avizul domnului ministru de externe, domnul Meleşcanu. Şi cel de-al treilea, vă rog să suplimentăm şi cu cel de-al treilea. Este vorba de proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală”, i-a spus ministrul Justiţiei Florin Iordache premierului Sorin Grindeanu în şedinţa de guvern din data de 31 iaunuarie, potrivit stenogramei publicată de Executiv.
”Dl. Sorin-Mihai Grindeanu
Domnule ministru, aveţi toate avizele?
Dl. Florin Iordache
Bineînţeles.
Dl. Sorin-Mihai Grindeanu
Toate procedurile care sunt cerute?
Dl. Florin Iordache
Da, domnule prim-ministru.
Dl. Sorin-Mihai Grindeanu
Sunt îndeplinite?
Dl. Florin Iordache
Da.
Dl. Sorin-Mihai Grindeanu
Domnule secretar general, toate lucrurile sunt îndeplinite, toate avizele?
Dl. Mihai Busuioc
Domnule prim-ministru din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate.
Dl. Sorin-Mihai Grindeanu
Mulţumesc.”
La conferinţa de presă care a urmat şedinţei în care a fost adoptată OUG 13/2017, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a precizat că ordonanţa avea avizele de la Ministerul de Interne şi de la Ministerul Afacerilor Externe. Proiectul nu primisese încă avizul CSM.
OUG13/2017, publicată în Monitorul Oficial