Echipa națională de rugby va juca în acest weekend un meci important contra Germaniei, în Rugy Europe Internarnational Championship.
Partida se va disputa pe “Cluj Arena”, sâmbătă de la ora 16:00, iar selecționerul “Stejarilor” – Lynn Howells și-a ales deja primul 15.
Nu vor lipsi căpitanul “clasic”: Mihai Macovei, frații Andrei și Valentin Ursache, Stelian Burcea, Florin Surugiu, Florin Vlaicu, Cătălin Fercu sau jucătorii naturalizați: Sione Fakaosilea, Paula Kinikinilau și Fonovai Tangimana din Tonga, plus Stephen Shennan și Jack Umaga din Noua Zeelandă.
Confruntarea este foarte importantă și pentru calificările la Cupa Mondială din 2019, competiție de la care România nu a lipsit niciodată.
În plus, rugbyștii “tricolori” au de luat o revanșă contra nemților, care au câștigat surprinzător anul trecut, la ei acasă, cu 41-38.