Tragerea la sorți de la Monaco a stabilit că “roș-albaștrii” vor evolua în grupa L, alături de Villareal, elvețienii de la FC Zurich și Osmanlispor, formația turcă la care joacă fostul golgeter al Stelei, Raul Rusescu.
Adversare mai dificile pentru Astra – după ce a trecut de West Ham United în playoff, campioana Ligii Întâi o va înfrunta pe AS Roma, echipă la care este legitimat Bogdan Lobonț. Viktoria Plzen din Cehia și Austria Viena sunt celelalte formații repartizate în grupa E.
Steaua se va reîntîlni cu Villareal după ce în urmă cu 11 ani spaniolii au avut cîștig de cauză în optimile Cupei UEFA. Sezonul trecut Villareal a terminat pe locul 4 în Primera Division și a ajuns pînă în semifinalele Europa League, unde a cedat contra lui Liverpool.
FC Zurich a cîștigat anul acesta Cupa Elveției, dar a și retrogradat în liga a doua.
Meciurile sunt programate în perioada 15 septembrie – 8 decembrie. În prima etapă Steaua va merge în Turcia în timp ce Astra va primi vizita Austriei Viena. Primele două clasate din fiecare grupă se califică în faza 16-imilor de finală.
Rezultatele tragerii la sorți:
Grupa A: Manchester United, Fenerbahce, Feynoord, Zorya Luhansk
Grupa B: Olympiakos, Apoel, Young Boys, Astana
Grupa C: Anderlecht, Saint Etienne, Mainz, Qabala
Grupa D: Zenit, Alkmaar, Maccabi Tel Aviv, Dundalk
Grupa E: Viktoria Plzen, AS Roma, Austria Viena, Astra
Grupa F: Athletic Bilbao, Genk, Rapid Viena, Sassuolo
Grupa G: Ajax, Standard Liege, Celta Vigo, Panathinaikos
Grupa H: Şahtior, Braga, Gent, Konyaspor
Grupa I: Schalke, Salzburg, Krasnodar, Nice
Grupa J: Fiorentina, PAOK, Slovan Liberec, Qarabag
Grupa K: Inter, Sparta Praga, Southampton, Hapoel Ber-Sheeva
Grupa L: Villarreal, Steaua, Zurich, Osmanlispor