Confidenţialitate

Statul va deconta de luna viitoare serviciile de psihoterapie

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, peste 350 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de depresie sau au probleme mentale.

O astfel de măsură a fost salutată de Colegiul Psihologilor care susține că România face, în sfârșit, un pas spre normalitate din acest punct de vedere.

Astfel, de la 1 iunie, Casa Națională de Asigurări de Sănătate îi va deconta unui psiholog 3 consultaţii pe zi .

Iar regula pentru cei care vor să beneficieze gratuit de tratament psihoterapeutic este simplă: trebuie să se prezinte la medicul de familie unde persoanei în cauză i se face o prima evaluare.

Dacă într-adevăr suferă de depresie sau anxietate, aceasta va fi îndrumată spre un medic specialist, care va decide dacă se impun ședințele de psihoterapie.

Între cei care pot beneficia de gratuitate la aceste servicii, se numără bolnavii de cancer, cei care suferă de obezitate sau copiii cu autism.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, o stare de tristeţe care durează mai mult de două săptămâni şi care împiedică desfăşurarea activităţilor normale ar trebui să ne alerteze.