Confidenţialitate


Statul New York a legalizat avortul


Statul New York a legalizat avortul

În statul New York femeile pot face acum avort până în ultima zi a sarcinii.

Mai mult decât atât, noua lege permite și personalului medical care nu are titlu de doctor să facă avorturi.

Întreruperile de sarcină în cel de-al treilea trimestru sunt acum permise dacă este ceva în neregulă cu fetusul sau dacă viața mamei este în pericol.

Femeile trebuie să poată lua propriile decizii în legătura cu sănătatea lor – asta au spus cei care au susținut, în Adunarea Legislativă a statului New York, legea ce le permite femeilor să avorteze oricând.

Sunt 46 de ani de când Curtea Supremă a Statelor Unite lasă la latitudinea fiecărui stat american de a îngrădi sau nu dreptul femeilor de a întrerupe sarcina după ce au intrat în a 24-a săptămână.

Indiferent ce se decide la Washington, femeile din New York vor avea mereu control asupra propriului corp a fost mesajul guvernatorului după ce legea a fost adoptată.

Parcursul acestei legi a fost unul lung: încă din 2006 Democrații se luptă să acorde acest drept femeilor. Sunt aproape 50 de ani de când statul new York își modifică legislația privitoare la avort.

Avortul este acum scos complet din Codul Penal. Cei mai mari critici ai măsurii susțin că, dacă femeile vor avorta spontan în urma unui asalt, nu vor exista consecințe.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…