Doi astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) vor efectua o ieşire de urgenţă în afara avanpostului spaţial, marţi, pentru a înlocui unul dintre cele două computere care controlează majoritatea sistemelor de la bordul staţiei, a anunţat NASA duminică, informează Reuters.
Dispozitivul central s-a defectat duminică, iar din acest motiv ISS depinde în prezent de sistemul computerizat de rezervă, care transmite comenzi spre sistemul de alimentare cu energie solară, radiatoare, sisteme de răcire şi alte echipamente prezente la bordul staţiei.
Actualul echipaj de pe ISS, alcătuit din cinci astronauţi – provenind din Statele Unite, Rusia şi Franţa -, nu se află în pericol, a precizat NASA.
Peggy Whitson, comandantul ISS, şi inginerul de zbor Jack Fischer, ambii de la NASA, vor efectua o ieşire pe orbită, marţi, ce va avea o durată de aproximativ două ore, au anunţat specialiştii americani.
Duminică, Peggy Whitson a asamblat şi a testat echipamentul electronic care va înlocui computerul defect, ce a fost instalat cu ocazia unei ieşiri pe orbită pe 30 martie, a precizat Dan Huot, purtător de cuvânt al NASA.
Cea mai recentă ieşire pe orbită în regim de urgenţă a avut loc în decembrie 2015, când doi astronauţi americani au ieşit în afara avanpostului orbital pentru a elibera frânele unui braţ robotizat al unui transportator mobil.
ISS are la bordul său un laborator de cercetări ştiinţifice în care sunt efectuate experimente din domenii precum biologie, anatomie, ştiinţa materialelor şi fizică, dar şi observaţii şi scanări ale Terrei.
Staţia Spaţială Internaţională, un proiect internaţional la care participă 16 ţări, finanţat în principal de Statele Unite, a fost creată pentru a înlocui fosta staţie spaţială sovietică MIR şi este locuită în permanenţă de echipaje de astronauţi, începând din anul 2000. Cu un cost de 100 miliarde de dolari, ISS a fost plasată pe orbită în 1998 şi pluteşte deasupra Terrei la o altitudine de aproximativ 400 de kilometri.