Confidenţialitate

Reacția MOL România după ce stația de carburanți MOL Roman a fost închisă temporar după ce mai mulți șoferi au reclamat că au alimentat cu apă în loc de benzină sau motorină | AUDIO

Stația de carburanți MOL din Municipiul Roman a fost închisă temporar de comisarii Comisariatului Județean de Protecție a Consumatorilor Neamț. Mai mulți șoferi au reclamat că au alimentat cu apă în loc de benzină sau motorină. MOL România precizează că „Este o situație punctuală excepțională, care a apărut ca urmare a unei intervenții programate de calibrare a rezervorului. Am intervenit prompt pentru remedierea situației”.

UPDATE: Reacția MOL România

„Este o situație punctuală excepțională, care a apărut ca urmare a unei intervenții programate de calibrare a rezervorului. Am intervenit prompt pentru remedierea situației. Suntem în contact direct cu cei care au făcut deja o sesizare către departamentul nostru de relații clienți și analizăm ce măsuri de suport și compensare sunt potrivite pentru fiecare caz în parte. Îi încurajăm pe această cale pe cei care încă nu ne-au contactat, însă care au alimentat în seara zilei de 4 octombrie în stația din Roman, să ia legătura cu noi”, transmite MOL România.

Știre inițială

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mai mulți șoferi au fost nevoiți să cheme platformele auto pentru a-și duce mașinile în service, după ce au alimentat în stația de carburanți MOL din Roman, iar acestea nu au mai pornit.

Rezultatele preliminare arată că pompele stației de carburanți ar fi alimentate cu apă în loc de benzină sau motorină, din cauze rămase deocamdată necunoscute.

Șoferii pățiți au făcut și reclamație la Protecția Consumatorilor. Comisarul șef al Comisariatului Județean Neamț a declarat că au fost cerute documentele benzinariei și urmează să se stabilească circumstanțele care au cauzat acest incident. Rezultatele controlului vor fi făcute publice în cel mai scurt timp.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Cultură de canabis lângă Termocentrala Rovinari. Plantele erau cultivate în anvelope de mașini | VIDEO