Confidenţialitate

Statele Unite si Uniunea Europeana au decis sa inaspreasca sanctiunile impotriva Rusiei

Vizați de sancţiunile americane sunt gigantul petrolier Rosneft, grupul rus Gazprom, Gazprombank şi autorităţile separatiste de la Doneţk.

Potenţialele active ale grupului Rosneft în Statele Unite vor fi îngheţate, iar întreprinderile americane nu sunt autorizate să efectueze tranzacţii cu acesta companie.

Administraţia preşedintelui american Barack Obama răspunde astfel ‘ocupării Crimeei’ şi ‘tentativelor repetate ale Rusiei de a destabiliza estul Ucrainei’.

La rândul lor, europenii reuniţi la summitul de la Bruxelles au decis îngheţarea programelor desfăşurate în Rusia de către Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Rusia spune că noile sancţiuni adoptate de Statele Unite sunt ‘scandaloase’ şi ‘total inacceptabile’. Promite să le răspundă prin măsuri ‘grave si dureroase’, a anunţat viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov.

În replică, preşedintele american Barack Obama susține că decizia occidentului demonstrează că Moscova nu poate rămâne nepedepsită pentru acţiunile sale în Ucraina.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, apreciază că sancţiunile impuse de Washington împotriva Moscovei afectează grav relaţiile ruso-americane, și le duce ‘într-un impas’.