‘Anchetatorii au descoperit că procese de sterilizare a medicamentelor în cadrul companiei farmaceutice New England Compounding Center (NECC) nu erau conforme normelor’, a explicat marţi seara doctor Madeleine Biondolillo, secretarul Departamentului Sănătăţii din Massachusetts.
Registrele arată că NECC nu steriliza în mod sistematic produsele în timpul minimum necesar şi nu verifica cu regularitate buna funcţionare a echipamentelor, în special a sterilizatoarelor, a precizat ea, potrivit textului declaraţiilor pe care le-a făcut într-o conferinţă de presă.
În plus, a subliniat dr. Biondolillo, NECC a expediat loturi suspecte de steroizi înainte să primească rezultatele propriilor teste care să confirme că aceste injecţii erau sterilizate.
Ea a mai declarat că, la începutul lui octombrie, anchetatorii au constatat prezenţa unor particule de culoare închisă în mai multe fiole cu steroizi, care au fost trimise la NECC după retragerea tuturor loturilor, în total aproximativ 17.000 de doze expediate în 23 de state.
Dar ‘rezultatele acestei anchete sunt încă preliminare şi nu vizează, în acest stadiu, să identifice în mod definitiv cauza acestei epidemii’, a precizat dr. Biondolillo.
De asemenea, Departamentul american al Justiţiei a confirmat la 16 octombrie că a deschis o anchetă penală, în timp ce Consiliul Ordinului Farmaciştilor din Massachusetts a revocat licenţa profesională a NECC.
NECC şi-a încetat activitatea şi a concediat cea mai mare parte a angajaţilor.
Potrivit ultimului bilanţ publicat de către Centrele federale de Control şi Prevenire a Bolilor (CDC) miercuri, se înregistrează 313 cazuri de meningită fungică, dintre care 24 s-au soldat cu decese, cauzate, se pare, de aceste injecţii contaminate. Potrivit bilanţului sunt înregistrate totodată patru cazuri de infecţii articulare, niciunul fatal.
În urmă cu o săptămână, CDC anunţau 245 de cazuri de meningită, dintre care 19 mortale, şi două cazuri de infecţie articulară.
Peste 14.000 de persoane din 23 de state ar putea să fi primit una dintre aceste injecţii epidurale contaminate, destinate tratării durereilor de spate, potrivit Agenţiei americane pentru produse Alimentare şi Medicamente (FDA).