Viscolul – care a afectat deja mai multe state din nordul țării – a închis sute de școli și a făcut mai multe drumuri impracticabile.
Peste zece state, din Minnesota până în Virginia, se află pe traiectoria acestei furtuni care a adus ninsori abundente în nord-vestul ţării.
Stratul de zăpadă a ajuns, în unele zone, la 60 de centimetri și cel puțin 4 persoane au murit în accidente pe șoselele acoperite de zăpadă și polei.
Peste 1.000 de zboruri au fost anulate pe două aeroporturi din Chicago. Alte câteva sute de avioane au fost ținute la sol pe alte aeroporturi din Statele Unite.
Furtuna de zăpadă ar urma să ajungă la Washington în această noapte, iar autoritățile se așteaptă la căderea liniilor de tensiune din cauza vântului puternic.
Reuniunile ce ar fi trebuit să aibă loc în Congresul american au fost anulate ca măsură de precauţie.
La fel și unele voturi importante, în special cele legate de bugetul Statelor Unite.