Țările care fac parte din Uniunea Europeană au căzut de acord să reducă consumul de gaze naturale cu 15% comparativ cu media de consum din ultimii 5 ani. Termenul petru a ajunge la această țintă este 31 martie 2023, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Comisiei Europene.
Între 1 august 2022 și 31 martie 2023, statele UE vor să reducă consumul de gaze naturale cu 15%, prin măsuri individuale.
În timp ce țările membre UE vor face „tot ce le stă în putință pentru a reduce consumul, Consiliul precizează anumite excepții și posibilități de a solicita derogări de la ținta de reducere cu 15 procente a gazelor naturale”, se mai arată pe site-ul Comisiei Europene.
Scopul reducerii consumului este acela de a strânge cât mai mult gaz natural în rezervele statelor pentru a face față unei eventuale întreruperi a gazului rusesc pe perioada iernii.
Potrivit Consiliului European, țările membre UE care nu sunt interconectate la rețelele de gaze naturale ale altor state sunt exceptate de la noua reglementare „pentru că nu ar fi în stare să elibereze cantități însemnate de gaze naturale, de care să beneficieze alte țări membre”.
Statele membre pot solicita o derogare și dacă și-au umplut depozitele de gaze, dar industriile critice depind de acest combustibil, sau dacă volumul de gaz consumat a crescut cu cel puțin 8% în ultimul an în comparație cu media din ultimii 5, au mai stabilit, marți, miniștrii Energiei din țările Uniunii Europene.
Sursa foto: Shutterstock