Confidenţialitate

Statele NATO au livrat deja Ucrainei avioane sau piese pentru aparate de luptă, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului | AUDIO

Oficialul american nu a precizat cine a trimis în țara vecină avioane și nici câte, dar a explicat că ele pot fi folosite de armata din țara vecină.

Pe de altă parte, surse oficiale americane citate de CNN au anunțat că președintele Biden intenționează să acorde încă un ajutor militar Ucrainei, tot de 800 de milioane de dolari.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că, în ultimele 2 săptămâni, în Ucraina au ajuns avioane de luptă și piese de schimb:

„Au primit ajutor pentru a-și repara o parte din flota aeriană și pentru a o face mult mai operațională. Acum au la dispoziție mai multe aeronave de luptă față de acum două săptămâni și asta nu e din întâmplare, este pentru că alte state, care au experiență cu astfel de aeronave, i-au putut ajuta să-și repare flota.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Oficialul american nu a explicat cine și câte avioane de vânătoarea a trimis Ucrainei dar a sugerat că sunt aparate familiare militarilor din țara invadată de Rusia, ceea ce poate însemna că ele sunt tot de proveniență sovietică, adică din foste țări comuniste.

Oficial, la începutul lunii martie, Polonia s-a arătat dispusă să cedeze avioanele sale Mig 29 Ucrainei, în schimbul asigurării ca va primi din SUA avioane mai noi, dar atunci Washingtonul nu a acceptat înțelegerea.

Marți seară, președintele Ucrainei,Volodimir Zelenski, a declarat că, dacă Ucraina ar fi primit toate armele de care avea nevoie, războiul ar fi putut fi deja încheiat.

Foto: Shutterstock