Confidenţialitate

Statele membre ale UE ar putea fi obligate să ia măsuri concrete pentru integrarea romilor

Statele membre ale Uniunii Europene ar putea fi obligate să facă lucruri concrete pentru integrarea romilor. De exemplu, cel puțin 95 % dintre romi ar trebui să aibă apă la robinet. Comisia Europeană a adoptat un proiect legislativ în acest sens. Documentul trebuie aprobat, însă, de Consiliul European.

Obiectivele stabilite de Uniunea Europeană ar trebui puse în practică în următorii 10 ani. Astfel, ar trebui redus la jumătate numărul romilor care sunt victime ale discriminării.

Reprezentanții minorităților atrag atenția că romii trăiesc mai puțin, sunt plătiți mai prost, au condiții de viață inferioare restului populației . Nu merg la școală sau la grădiniță și nu au acces la apa potabilă sau la servicii medicale.

Comisia Europeană impune direcții de acțiune în toate aceste domenii și cere statelor membre să ia decizii care să reducă decalajele.

O analiză recentă a Uniunii arată că situația romilor este mai precară decât cea a restului populației în toate statele membre. Sunt problem în special în ceea ce privește discriminarea, ocuparea forței de muncă și locuințele.