Confidenţialitate

Staruri internaționale, precum Diana Damrau, Joyce DiDonato, Yuja Wang, Sonya Yoncheva, Khatia Buniatishvili, vin la Festivalul George Enescu

Ediția aniversară a Festivalului Internațional George Enescu va aduce la București unele dintre cele mai reprezentative figuri feminine ale muzicii clasice ale momentului.

Diana Damrau și Joyce DiDonato, două voci care s-au aflat pentru prima dată în România în ediția din 2019 a Festivalului revin în fața publicului românesc, acum în companie orchestrală. Mezzosoprana americană Joyce DiDonato, impresionată de căldura publicului românesc, va interpreta din nou pe scena Ateneului cu un program de excepție, iar soprana Diana Damrau va concerta împreună cu Orchestra de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen, dirijată de Jérémie Rhorer.

Una dintre cele mai cunoscut pianiste ale momentului, Yuja Wang, vine din nou la Festivalul Enescu, de data aceasta alături de Orchestra de Cameră Mahler. În premieră, aceasta va susține un concert și în Sibiu.  Programul ediției jubiliare este bogat în prezența unor muzicieni de excepție: Maria João Pires va încânta din România publicul cu un nou concert mozartian împreună cu Filarmonica Mării Baltice. Pianista va susține un recital și la Cluj.

Printre marile nume feminine ale acestei ediții este și soprana Sonya Yoncheva, una dintre cele mai apreciate nume ale scenei internaționale prezentă pentru prima dată în România. Fascinanta pianista georgiană Khatia Buniatishvili apare din nou pe scena Festivalului alături Orchestra Tonhalle Din Zürich dirijată de Paavo Järvi.

Violonista Patricia Kopatchinskaja, o prezență constantă pe marile scene ale lumii și a Festivalului Enescu, va interpreta la București și la Iași Concertul pentru vioară, live electronics și orchestră, o lucrare scrisă special pentru ea de compozitorul Fred Popovici. De asemenea, ea este prezentă în Festival și alături de Orchestra Filarmonicii din Londra.

Un element interesant este faptul că Alexandra Dariescu interpretează Concertul pentru pian de Clara Schumann (ultima dată programat în România în anul 2006), lucrarea fiind considerată de specialiști un manifest de mare feminism. Printre numele de excepție se pot menționa: violonistele Hillary Hahn, Viktoria Mullova, Carolin Widmann, pianistele Alexandra Siloncea, Lise de la Salle, tânara soprana Regula Mühlemann, precum și violoncelista americană Alisa Weilerstein.

Recunoscută pentru pasiunea sa pentru muzica lui George Enescu, pianista germană Sina Kloke va avea două apariții în cadrul acestei ediții. Cel mai recent album al său, „Enescu Piano Works“, îi este dedicat marelui compozitor și a fost primit excelent de către specialiști.

Publicul iubitor de muzică clasică se va bucura și de prezența Elenei Mușuc, una dintre cele mai apreciate soprane ale momentului. La finalul lunii martie 2019, Elena Moșuc a reușit extraordinara perfomanță de a câștiga „Oscar della Lirica”, cea mai prestigioasă distincție internațională a muzicii de operă, echivalentul muzical al Premiilor Oscar pentru cinematografie.

Soprana Rodica Vică revine la Festivalul Enescu într-un eveniment deosebit: oratoriul enescian Strigoii, în interpretarea Orchestrei Filarmonice George Enescu sub conducerea drijorală a lui Gabriel Bebeșelea. Roxana Constantinescu, mezzosoprană cunoscută pentru complexitatea muzicalității sale, va fi vedeta lucrării în primă audiție Te Deum dedicat aniversării celei de-a 25-a ediții a Festivalului pentru mezzosoprană, cor și cor de copii, compusă de celebrul José Cura.

Venezueleana Gabriela Montero va fi prezentă în cadrul Seriei Muzica secolului XXI în dublă ipostază de pianistă și compozitoare, alături de Orchestra Simfonică București și va interpreta Concertul latin pentru pian și orchestră. De asemenea, în cadrul aceleiași serii, lucrarea unei alte compozitoare contemporane, Julia Wolfe, se află în programul Orchestrei Filarmonicii Mihail Jora Din Bacău dirijată de Jessica Cottis, o figură carismatică și apreciată în domeniu.

O prezență inedită şi efervescentă în aceeasi serie va fi și acordeonista letonă Ksenija Sidorova care va interpreta lucrarea compoztorului rus Efrem Podgaits în cadrul concertului Orchestrei de Cameră Dogma, la Sala Radio.

În programul Festivalului se regăsesc și două dintre cele mai apreciate regizoare multimedia din România Carmen Lidia Vidu și Nona Ciobanu, care au pregătit publicului spectacole incredibile: Piticul (Der Zwerg) de Alexander Zemlinsky și un program special de Stravinsky prezentate în premieră “The Flood” (Potopul) și “Les Noces” (Nunta), concert susținut de Orchestra Simfonică Radio Berlin, dirijată de Vladimir Jurowski, respectiv Die tote Stadt de Korngold în versiune concertantă, Peer Gynt de Grieg și Strigoii de Enescu.

Agenda Festivalului Internațional George Enescu nu este însă dedicată numai numelor consacrate, ci susține și tinerii muzicieni care au câștigat Concursul Enescu. Astfel, Yeon-Min Park, câștigătoarea secțiunii de pian a Concursului Enescu 2020/2021 va urca pe scena Sălii Palatului cu Orchestra Radiodifuziunii din Berlin dirijată de Vladimir Jurowski. De asemenea, ea va susține un recital pentru publicul clujean.

Bilete la Festivalul Enescu

Continuă vânzarea de bilete pentru această ediție jubiliară a Festivalului. Pregătirile pentru venirea celor peste 3500 de artiști sunt avansate, în ciuda pandemiei. Organizatorii reasigură faptul că Festivalul Enescu va avea loc în perioada 28 august – 26 septembrie și că toate concertele se vor desfășura în condiții de siguranță sanitară. În cazul excepțional în care un concert nu are loc, cumpărătorii își vor putea recupera banii pentru biletele la acel eveniment.

Accesul la Sala Palatului și la Sala Radio se va face cu îndeplinirea condițiilor sanitare, adaptate la faptul că numărul de locuri ocupate va fi de 70% din capacitatea sălii: distanțare fizică și purtarea măștii de protecție.

Dată fiind cererea foarte mare de bilete, organizatorii au decis ca la Ateneu să fie ocupate 100% din locuri și, din acest motiv, accesul spectatorilor în sală se va face doar pe baza unui act de identitate și a prezentării unuia dintre următoarele documente: dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-CoV-2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare)

  • test PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea concertului
  • dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2
  • dovadă rezultat negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înainte de începerea concertului.

De asemenea, aceleași condiții se vor aplica și pentru accesul la concertele de la Sala Auditorium.

Informații despre bilete

Puteți găsi informații despre procedura de achiziționare, precum și de condițiile de acces pe site-ul Festivalului, secțiunea Bilete.  Este posibil ca, din cauza pandemiei, să apară schimbări în program. Accesul în sălile de concerte se va face cu respectarea condițiilor sanitare, iar purtarea măștii va fi obligatorie.

Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 3500 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artiști, organizatori și jurnaliști.

Programul complet poate fi găsit pe site-ul festivalenescu.ro.

Foto: Andrei Gindac