Confidenţialitate

Starea de urgenţă, prelungită cu 3 luni în Egipt

Regimul de la Cairo va prelungi starea de urgenţă în Egipt cu trei luni, începând din 13 ianuarie, potrivit Al Jazeera.

Preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a invocat nevoia de a combate ‘pericolele şi finanţarea terorismului’.

Măsura a fost instituită în aprilie 2017, după atacurile comise împotriva a două biserici soldate cu cel puţin 45 de morţi.

Starea de urgenţă a fost prelungită ulterior în iulie şi octombrie.

Egiptul se confruntă cu o mişcarea de insurgenţă a grupării jihadiste Statul Islamic în Sinaiul de Nord care s-a soldat cu uciderea a sute de soldaţi şi poliţişti în ultimii ani şi s-a extins la atacuri împotriva civililor, mai ales creştini.

Alți militanți au atacat forțele de securitate egiptene în deșertul din apropiere de Libia.

Abdel Fattah al-Sisi are şanse mari să candideze pentru un al doilea mandat prezidenţial la începutul acestui an.