Guvernul a prelungit starea de alertă din cauza continuării epidemiei de Covid 19, însă a relaxat mai multe restricții.
Astfel, în sălile de fitness și de jocuri, patronii pot primi clienți până ce spațiul se umple, dar cu anumite condiții.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgentă, Raed Arafat a explicat care sunt acestea:
”Este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele unde incidența este mai mică de 3 la mia de locuitori, cu respectarea unei suprafețe de 7 metri pătrați de persoană. Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele și localitățile unde incidența este egală sau mai mică de 3 la mie și este interzisă la depășirea incidenței respective.”
De asemenea, la programe de pregătire pot merge mai mulți angajați, inclusiv în interior.
În plus, pe stradă oamenii pot merge din nou în grupuri mari, fără limite:
”Se permite un număr mai mare de persoane la conferințe, maxim 150 de persoane, în prezent era 100 de persoane. Circulația persoanelor în grupuri de pietoni limitată la 10 persoane a fost eliminată.”