
Starea clinică a Papei Francisc, diagnosticat cu dublă pneumonie, a arătat o ușoară îmbunătățire, iar acesta „s-a odihnit bine toată noaptea”, a transmis marți, 25 febaruarie, Vaticanul. Medicii de la spitalul Gemelli din Roma au menţionat anterior că unele teste de sânge au arătat „o insuficienţă renală uşoară, în prezent sub control”. Luni, sute de credincioși s-au adunat într-o piață din Buenos Aires pentru a se ruga pentru însănătoșirea Suveranului Pontif.
„Papa Francisc s-a odihnit bine toată noaptea”, a transmis marți Sfântului Scaun.
Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, este tratat la Spitalul Gemelli din Roma pentru bronșită și pneumonie. Potrivit Vaticanului, acesta nu a avut luni niciun episod de criză astamtică, iar unele teste de laborator au arătat îmbunătățiri. Medicii își mențin însă prognosticul rezervat, mai precizează Vaticanul.
„Monitorizarea insuficienței sale renale ușoare nu a provocat nicio îngrijorare. Oxigenoterapia continuă, deși cu un debit și niveluri de oxigen ușor reduse”, a transmis Vaticanul luni seară.
Tot luni, Papa l-a sunat pe pastorul parohiei Sfânta Familie din Fâșia Gaza pentru a-și exprima apropierea părintească față de oamenii de acolo. Conform Vaticanului, oamenii din parohia din Fâșia Gaza i-au trimis Papei un mesaj video, pentru care acesta le-a mulțumit în timpul convorbirii telefonice.
Câteva sute de credincioși s-au adunat luni, 24 februarie, într-o piață din Buenos Aires, Argentina, acolo unde s-au rugat pentru însănătoșirea Papei Francisc. Fluturând steaguri ale Argentinei şi pancarte, credincioşii s-au rugat, au cântat imnuri religioase şi au scandat „Trăiască papa Francisc!”.
Papa Francisc a mulțumit „întregului Popor al lui Dumnezeu, care în aceste zile s-a adunat pentru a se ruga pentru sănătatea sa”.
Sursa foto: Shutterstock