Ruperea unui dig de protecție din zona Mahmudia care a provocat inundarea a peste 200 hectare de terenuri agricole a dus la instituirea stării de urgență în județul Tulcea.
De trei zile autoritățile încearcă să astupe breșa însă din cauza vitezei mari a apei porțiunea ruptă se lărgește. Dacă nu se intervine urgent, nivelurile Dunării vor scădea cu circa 35- 40 de cm, avertizează Administrația Națională Apele Române.
Digul de protecție din incinta Carasuhat-Mahmudia, o zonă renaturată in 2016 , s-a rupt joi, apa a inceput să se reverse către terenurile agricole.
Comitetul local pentru situații de urgență nu a putut gestiona situația.
Prefectura Tulcea a instituit, vineri, starea de urgență. Coordonarea activităților a fost preluată de conducerea ISU Delta Tulcea, spune purtătorul de cuvânt Daniel Năstase.
„S-a luat decizia să se intervină cu utilaje grele și cu materiale care pot astupa breșa. În urma acțiunii, partea stângă a breșei a fost protejată împotriva surpării prin folosirea a aproximativ 25 tone de piatră”.
Nu a fost insă de ajuns. Sâmbătă dimineața din cauza vitezei mari a apei în secțiunea breșei, ruptura nu a putut să fie închisă. Suprafață agricolă afectată a crescut deja la 200 de hectare. Autoritățile au pregătit incă 1000 de tone de piatră pentru astuparea breșei. Există și o veste bună.
„În acest moment nu există riscul ca apa deversată din incinta Carasuhat-Mahmudia să afecteze locuințe ori alte obiective economice din zonă”.
Administrația Apelor Tulcea a constatat incă din 12 aprilie degradarea digului local care apără terenuri agricole și a transmis de atunci autorităților județene să il consolideze, Apele Române avertizează că până in 15 iunie nivelurile Dunării vor scădea cu circa 35- 40 de cm.
Foto&Video: ISU Delta Tulcea