Companiile Starbucks și Fiat Chrysler ar fi beneficiat de facilități fiscale ilegale în unele state europene, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.
Deocamdată, autoritatea antitrust din cadrul Comisiei Europene nu a dorit să comenteze aceste informații.
Instituția este așteptată să prezinte concluziile acestei anchete pe 21 octombrie.
Reprezentanţii autorităţii antitrust urmează să se consulte şi cu alte departamente din cadrul Comisiei Europene, înainte de a face publice rezultatele anchetei.
Jurnaliștii de la Wall Street Journal susțin însă că au stat de vorbă cu persoane implicate în acest caz și au aflat că cele 2 companii au beneficiat de facilități fiscale.
Astfel Starbucks s-ar fi bucurat de susținerea Guvernului din Olanda, iar Fiat Chrysler de cea a autorităților din Luxembourg. Amintim, legislația europeană le interzice guvernelor să acorde facilități financiare unor companii private.
Dacă se confirmă acest lucru, Fiat şi Starbucks vor fi obligate să plătească retroactiv sume mari de bani – reprezentând diverse taxe și impozite.
.