Sunt mai multe date luate în calcul, de la finalul lunii mai până la finalul lunii iunie. În acest sens, premierul interimar Ludovic Orban va avea săptămâna viitoare o discuție cu partidele parlamentare.
Ludovic Orban le-a transmis astăzi o invitație tuturor liderilor partidelor parlamentare pentru a participa marți, la ora 17:00, la Palatul Victoria, la consultări în vederea stabilirii datei alegerilor locale.
Potrivit unor surse politice, zilele luate în calcul pentru alegerile locale sunt cele de 14 sau 28 iunie. A mai fost pusă în discuție și ziua de 24 mai, dar această variantă nu prea mai este fezabilă, deoarece hotărârea de guvern prin care se stabilește data scrutinului trebuie emisă cu minimum 75 de zile înainte, iar termenul expiră la mijlocul săptămânii viitoare.
De asemenea, în zilele de 31 mai și 7 iunie sunt Rusaliile catolice, respectiv ortodoxe, sărbători religioase care vin la pachet cu minivacanțe care descurajează o prezență consistentă la vot.
Problematice sunt însă, mai ales dacă vor fi și alegerile parlamentare anticipate, și zilele de 14 și 21 iunie din cauza examenelor de Evaluare Națională de la clasa a VIII-a, respectiv Bacalaureat, care vor avea loc pe 15 și 22 iunie.
Rămâne astfel duminica de 28 iunie una dintre datele cele mai fezabile, dar și aceasta ridică probleme în ce privește prezența la vot, din cauza perioadei de concedii.