Confidenţialitate

SRI organizează un exerciţiu de securitate cibernetică

Serviciul Român de Informaţii organizează în premieră, de luni până miercuri, un exerciţiu de securitate cibernetică, pentru a vedea cum răspund instituţiile de stat şi private la un atac cibernetic. Datele obţinute vor fi folosite pentru dezvoltarea unui mecanism eficient de avertizare, alertă şi reacţie la astfel de incidente.

Potrivit SRI, prima ediţie CyDEx17, exerciţiu naţional live de securitate cibernetică, se va desfăşura în poligonul cibernetic al Centrului Naţional Cyberint, creat şi personalizat special pentru acest exerciţiu.

Peste 60 de instituţii din sectoarele public şi privat îşi vor testa şi antrena competenţele şi modalităţile de răspuns în cazul unor incidente cibernetice, vor partaja informaţii cu privire la acestea, într-o manieră rapidă şi eficientă, coordonându-şi capacităţile de apărare, potrivit SRI.

SRI a precizat că exerciţiul va permite dezvoltarea unui mecanism eficient de avertizare, alertă şi reacţie la incidente/atacuri cibernetice.

Exerciţiul de securitate cibernetică este organizat de SRI în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

Peste 200.000 de victime, mai ales instituţii, din cel puţin 150 de ţări au fost afectate de un atac cibernetic masiv la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit Europol, atacul s-a propagat foarte rapid, iar numărul victimelor ar putea să crească luni, după ce oamenii se vor întoarce la muncă şi îşi vor poni computerele.