”Spotlight” a fost desemnat cel mai bun film al anului 2015 de către membrii Societăţii naţionale a criticilor de film din SUA (National Society of Film Critics), potrivit contactmusic.com.
Această distincție vine după ce filmul a fost nominalizat la trei dintre categoriile Globurilor de Aur şi a primit mai multe premii din partea asociaţiilor de film americane, fiind considerat un candidat puternic în cursa pentru Oscar.
“Spotlight”, din distribuția căruia fac parte actorii Michael Keaton, Mark Ruffalo, Rachel McAdams și Liev Schreiber, a fost premiat și pentru cel mai bun scenariu, care le aparţine lui Josh Singer şi Tom McCarthy.
Scenariul filmului prezintă o investigaţie realizată de o echipă de jurnalişti a publicaţiei Boston Globes, despre abuzurile sexuale ale preoţilor catolici pedofili. Ancheta jurnalistică a scandalizat întreaga lume şi a produs schimbări majore în cadrul Bisericii Catolice, fiind iniţiată de editorul-şef de atunci al publicaţiei, Marty Barton (Schreiber), ajutat de Walter ‘Robby’ Robinson (Keaton) şi reporterii Michael Rezendes (Ruffalo), Sacha Pfeiffer (McAdams) şi Matt Carroll, potrivit cinemagia.ro.