Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia este obligat să plătească despăgubiri de 500 mii de euro, într-un caz de malpraxis. Sentinţa a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti, miercuri, 23 februarie, şi este definitivă – transmite corespondentul Europa FM, Adrian Panait.
Raisa Uzea s-a născut în anul 2009, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. La naştere, s-a constat că nu respira. Imediat după naştere, feţita a fost resuscitată şi ventilată artificial.
După 14 ore a fost trimisă in regim de urgenţă la Bucureşti. Diagnosticul stabilit a fost: epilepsie focală simtomatică, microencefalie şi sindrom bipiramidal.
Părinții Raisei Uzea au acuzat public doctorul care a asistat naşterea, medicul ginecolog Valentina Dinu, de malpraxis. De asemenea, ei au susţinut că, în încercarea de a şterge urmele malpraxisului, Valentina Dinu ar fi completat actele de naștere cu date false.
Cercetările în acest dosar au debutat în 2009. Acuzaţia formulată împotriva medicul a fost „vătămare corporală din culpă”. După 6 ani petrecuţi în instanţele de judecată, a fost formulată o primă sentință în acest caz În ianuarie 2015 Judecătoria Slobozia a condamnat-o pe Valentina Dinu la 3 ani de închisoare cu suspendare şi a obligat Spitalul Județean de Urgență Slobozia la plata unor despăgubiri morale de peste 1 milion de euro.
Procesul şi-a urmat cursul şi a ajuns pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Miercuri, 23 februarie, instanta a pronunţat o decizie definitivă, obligând Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia la plata unor despăgubiri in valoare de 500 mii de euro.
Suma reprezintă cea mai mare despăgubire din România într-un caz de malpraxis de acest gen. Spitalul Slobozia este o unitate medicală falimentară, datoriile lunare depăşind constant veniturile încasate din serviciile medicale. Pănă la acest moment, conducerea Spitalului Slobozia nu a formulat un punct de vedere referitor pierderea procesului.