Spitalul Floreasca din București are timp două săptămâni pentru reinstruirea întregului personal medical și auxiliar, cu privire la modul de utilizare a produselor dezinfectante și medicamentoase.
Astăzi au început şi audierile la Poliţia Capitalei. Asistentele şi medicii vor da declaraţii privind accidentul care a provocat moartea pacientei.
Între timp, mai multe cadre medicale au protestat în fața spitalului în sprijinul medicului demis, Mircea Beuran, fost șef al secției de chirurgie în care a avut loc accidentul.
Managerul Spitalului Floreasca, Ionuţ Negoi a spus în această dimineață că nu știe ca vreun medic din unitatea medicală să fi refuzat intrarea în sala de operație.
“Investigăm în continuare. Pacientul este, evident, în viața și a fost un eveniment de mai mică dimensiune, dar nu vreau să speculez”, spune Costache.