Confidenţialitate

Spitalul de copii din Cluj, lăsat fără apă din cauza unor lucrări din apropiere | AUDIO

Spitalul de copii din Cluj, unde sunt internați peste 300 de copii, funcționează în condiții de avarie. Lucrările de reamenajare care se fac în vecinătate afectează rețeaua de apă – au explicat reprezentanții unității sanitare.

De câteva săptămâni în spital curge apa cu program. Părinții spun că nu sunt anunțați când se ia și se trezesc în fața faptului împlinit – la robinete nu curge strop de apă.

Joi, Spitalul de Copii din Cluj n-a avut apă caldă sau rece mai bine de 10 ore.

Apa se oprește la un anumit interval, cu toate că aici există inclusiv o secție de primire a urgențelor. Situația s-ar datora, potrivit conducerii spitalului, unor lucrări care se fac la sistemul de canalizare.

“Nu poți să iei într-un interval foarte mare de timp apa într-un spital. Dacă este nevoie și dacă instalatorii trebuie să lucreze ceva, nu pot lucra pe o țeavă plină cu apă”, a spus la Europa FM doctor Daniela Dreghiciu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii din Cluj.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Șantierul durează de câteva săptămâni și nu se știe exact când se vor finaliza lucrările.