Mai multe speitale din țară au achiziționat în ultima perioadă medicamente, echipamente, materiale şi articole sanitare, dar şi de servicii de pază, prin licitații sau negocieri pentru care plătesc 3,8 milioane de euro. aproape jumătate din sumă revine Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti care a cumpărat materiale sanitare pentru cardiologie, prin licitaţie deschisă.
Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş achiziţionează paturi medicalizate pentru care va plăti 2,38 milioane de lei către trei companii locale. Spitalul mai cumpără medicamente de 3,9 milioane de lei, în 33 de loturi distincte, contractele fiind atribuite prin licitații publice. Institutul mai cumpără botoși de unică folosință pentru o perioadă de trei luni cu 9.000 de lei, fără TVA.
În județul Bihor, Spitalul Clinic de Recuperare Medicale Băile Felix va achita peste 166.000 de lei, fără TVA, pentru medicamente, printr-un contract încheiat prin negociere. La mijlocul lunii iulie, spitalul a încheiat un contract cu aceeași farmacie pentru medicamente în valoare de aproape 164.000 lei.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara are nevoie de servicii de pază, pentru care va plăti circa 2,12 milioane de lei firmei E Mol Security din localitatea Morăreni.
Şi Institutul de Psihiatrie “Socola” Iaşi cumpără medicamente prin licitaţie, costul total se ridică la aproape 360.000 de lei.