21 de spitale din toată ţara sunt afectate de un atac cibernetic masiv. Atacul a vizat sistemul informatic Hipocrate, un program care se ocupă cu administratarea mai multor date, inclusiv cele despre evidența bolnavilor și a serviciilor medicale. Mai multe spitale din țară, printre care Institutul „Marius Nasta” și Spitalul de Urgență „Bagdasar-Arseni”, au avut intârzieri la internări deoarece au raportat serviciile medicale pe hârtie.
UPDATE. 21 de spitale din România, afectate de atacul cibernetic
21 de spitale care folosesc platforma informatică Hipocrate (în care sunt înregistrate inclusiv toate datele pacienților), au fost afectate de atacul cibernetic masiv. Anunțul a fost făcut aseară de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, instituție care investighează acest atac. Ieri s-a vorbit de 18 unități medicale afectate de atacul hackerilor.
Informaţia atacului cibernetic a venit chiar de la administratorii sistemului Hipocrate, iar spitalele afectate au oprit accesul la internetul public. Atacul cibernetic masiv este de tip ransomware, potrivit Ministerului Sănătății.
Printre instituțiile afectate din București se numără și Spitalul de Urgență „Bagdasar-Arseni”, dar și Institutul „Marius Nasta”
„Pacienții sunt evaluați. Nu avem legătura cu Casa și tot ceea ce ține de nevoia de internet în a transmite informațiile, însă în acest moment siguranța datelor este prioritară”, a spus doctorul Beatrice Mahler.
Raportarea serviciilor se face intern, iar acest lucru a aglomerat camerele de gardă.
Constantin Luca – manager Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara, unul dintre spitalele afectate de atacul cibernetic: Lucrăm pe hârtie
„Nu avem încă sistemul informatic la dispoziție. Lucrăm, practic, pe hârtie. La fel și externările, la fel și eliberarea rețetelor compensate”, a spus Constantin Luca – manager Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara.
Potrivit Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, 18 spitale din ţară şi din Bucureşti au fost afectate
„A afectat 18 spitale. Din păcate, unele sunt spitale de urgență, două institute oncologice. În momentul de față, nu pot fi introduse consultațiile în zona de urgențe”, a spus ministrul Sănătății luni.
Incidentul se află sub investigația specialiștilor IT din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică și sunt evaluate posibilitățile de repunere în funcțiune.
De asemenea, au fost activate măsuri de prevenție excepțională și pentru celelalte spitale care nu au fost afectate de atac.
Sursa foto: Shutterstock