O echipă de control a Departamentului pentru Situații de Urgență verifică situația de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, acolo unde nu mai există linie de gardă pe cardiologie. Medicii de la această secție au demisionat, nemulțumiți de salariile primite.
Verificările echipei Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, vizează Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului de la Târgu Jiu. Decizia a fost luată după ce toți medicii de la Secția Cardiologie au demisionat din linia de gardă din cauza suprasolicitării și a faptului că sunt plătiți la nivelul anului 2018.
În spital au rămas doar câţiva cardiologi după ce doi medici au ieşit la pensie, iar alţi doi şi-au dat demisia, astfel încât din 20 mai nu mai pot fi asigurate liniile de gardă.
Volumul de muncă pentru cei rămași este foarte mare, iar medicii susțin că asta duce la superficialitatea controalelor asupra pacienților. La unitatea de primiri urgente, cardiologi sunt solicitați aproape la fiecare pacient.
Echipa de la Departamentul pentru Situații de urgentă căuta soluții pentru reorganizarea Unității Primiri Urgențe în folosul pacienților și al cadrelor medicale.
Foto: Shutterstock