Confidenţialitate

Încep lucrările de construcție a Centrului de Arși Grav din Târgu Mureș. Rafila, despre cele 3 centre din țară: „Se va lucra susținut, încât aceste trei proiecte să se finalizeze în cursul anului viitor” | AUDIO

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a anunțat astăzi că încep lucrările de construcție a Centrului de Arși Grav din Târgu Mureș. Centrul va funcționa în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Mureș și ar urma să fie finalizat anul viitor. Este al treilea centru de mari arși, după cele din Timișoara și București, promis după incendiul din clubul Colectiv, produs în 2015.

Alexandru Rafila, ministul Sănătății: „Se va lucra susținut, încât aceste trei proiecte să se finalizeze în cursul anului viitor”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Centrul de Arși Grav de la Târgu Mureș va avea 25 de săli de operații distribuite pe două etaje, secție de terapie intensivă cu 57 de paturi, la care se adaugă 5 paturi pentru pacienții critici și 10 paturi pentru terapie intermediară și chirurgie reconstructivă.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a ținut o conferință de presă pentru a anunța că încep lucrările la acest centru, lucrări care vor cosa peste 300 de milioane de lei fără TVA.

„Este cel de-al treilea centru care se realizează în cadrul unui program ambițios, finanțat de către Banca Mondială – un proiect care, în anul 2021 era încheiat, blocat, nefuncțional și la care am reușit să găsim înțelegere din partea Băncii Mondiale”, a declarat ministrul Sănătății.

România a împrumutat peste 1 miliard de lei de la Banca Mondială pentru a construi cele 3 centre de mari arși, promise după incendiul din clubul Colectiv

„Și aici, la Târgu-Mureș, la fel ca și la Timișoara, la fel ca și la București, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” se va lucra susținut, încât aceste trei proiecte să se finalizeze în cursul anului viitor”, a precizat Alexandru Rafila.

Despre medicii care vor deservi noile centre de mari arși, ministrul Sănătății a spus că Univeristățile de Medicină, în frunte cu cea de la Târgu Mureș pot oferi personal calificat.

Sursa foto: Facebook / Alexandru Rafila

Citește și: Dacian Cioloș anunță că a depus un denunț la Parchetul General împoriva lui Marcel Ciolacu, în cazul Roșia Montană, „pentru răul pe care l-a făcut cu bună știință sau din prostie” | AUDIO