Suntem pregătiți pentru meciul cu Olanda, spune Răzvan Marin, golgheterul echipei naționale de fotbal. Într-o conferință de presă organizată la Munchen, acesta spune că naționala Olandei are jucători de top, dar fotbaliștii României vor face tot posibilul pentru a trece mai departe de optimile EURO 2024.
Răzvan Marin: „Așteptările sunt mult mai mari, dar suntem pregătiți”
„Cred că din punct de vedere mental suntem foarte bine, rezistăm acestei presiuni și acestor așteptări și suntem pregătiți să facem lucruri mari. Îmi doresc foarte mult să câștigăm meciul, ca să trecem mai eparte, în primul rând pentru noi și pentru România. Așteptările sunt mult mai mari, dar suntem pregătiți. Ne-am pregătit foarte bine toată această săptămână, am avut șase zile de recuperare și sunt sigur că cine va intra mâine pe teren va da totul pentru a califica România mai departe”, a declarat Răzvan Marin.
Selecționerul Edi Iordănescu spune că meciul de marți, 2 iulie, va fi unul extrem de greu. Olanda este favorită, recunoaște antrenorul naționalei, dar echipa națională are în spate o motivație aparte: toți suporterii care au fost alături de jucătorii săi.
Edi Iordănecu: Olanda este mâine favorit / Dar noi avem în spate o țară care respiră cu echipa
„Când joci cu istoria în față, e clar că e un meci pentru care ești pregătit să pui tot ce e mai bun în joc. Nu va fi ușor, va fi extrem de greu. Noi, tot ce am construit până acum, am construit cu realism și cu realsim vă spun că da, Olanda mâine e favorit. Are în favoarea ei palmaresul, experiența, jucători cu valoare deosebită, o cotă de piață de aproape un miliard. Dar noi avem setul nostru de atuuri. Am consolidat un grup bun din toate punctele de vedere – și sportiv, și uman – și în același timp avem în spate o țară care respiră cu echipa, și asta ne motivează total”, a spus Edi Iordănescu înaintea meciului cu Olanda.
Echipa care va juca marți împotriva Olandei va fi decisă după antrenamentul de luni seară, 1 iulie, mai spune Edi Iordănescu.
Edi Iordănecu: Pentru noi e foarte important să fim să fim organizați, să fim disciplinați și să intrăm cu hotărâre totală
Jurnalist: „Ați repetat și loviturile de la 11 metri?”
Edi Iordănescu: „Cu siguranță, da. Și e normal, pentru că e un meci eliminatoriu. Orice este posibil. Trebuie să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Inclusiv abordarea tactica va fi, poate, influențată într-o manieră mai mică sau mai mare și de acest lucru. Pentru noi e foarte important să fim solizi în joc, să fim organizați, să fim disciplinați, să intrăm cu hotărâre totală și atunci cu siguranță că sunt lucruri care pot merge și în favoarea noastră. Dacă va ieși bine, poimâine deja, împreună cu staff-ul vom pregăti sfertul de finală”.
Sursa foto: Inquam Photos / Ștefan Constantin
Citește și: Cine este „domnul Nicu”, șoferul autocarului cu care tricolorii merg în Germania | AUDIO | VIDEO