Confidenţialitate

Spectacolul “Gaiţele” se va juca, pe 7 și 8 septembrie, la Grădina de Vară Herăstrău| VIDEO

“Gaiţele”, spectacolul cel mai cerut de publicul iubitor de teatru, revine pe scena Grădinii de Vară Herăstrău, două seri la rând, pe 7 şi 8 septembrie.

Într-o nouă punere în scenă a textului lui Alexandru Kiriţescu, Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir şi Virginia Rogin formează nucleul de forţă în jurul căruia gravitează celelalte personaje, interpretate de Manuela Hărăbor/Ioana Ancea, Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Doina Teodoru/Andreea Chiriţescu, Ion Ionuţ Ciocia, Cosmina Dobrotă/Mariangela Coldea.

Rezultă, sub bagheta lui Gelu Colceag un spectacol cu personaje groteşti, situaţii hilare şi relaţii imposibile. Situaţiile sunt duse până în vecinătatea absurdului, umorul este uneori amar, alteori ironic, dar tot timpul debordant, astfel că, pe parcursul serii râsul este garantat.

Este un spectacol în care privitorul este captivat de forţa jocului, de tumultul acţiunii, dar şi de modul cu accente de caricatură în care sunt puse în lumină moravurile vremii. Sunteţi poftiţi dincolo de aparenţe, să pătrundeţi în lumea de formată a lui Kiriţescu şi să întelegeţi de ce spectacolul este cunoscut şi sub numele “Cuibul de viespi”.

Pentru rezervări, bilete, detalii suplimentare şi reguli de acces:  www.startickets.ro,  www.ticketstore.ro şi www.cortina-ag.ro.