Agenția de știri France Presse a publicat o analiză privind situația din țara noastră în prima parte a lunii iulie, după ce Curtea Constituțională a stabilit că nu exista baza legală pentru ca pacienții diagnosticați cu Covid-19 să fie ținuți în spital.
În România se luptă împotriva noului coronavirus şi teoriilor complotului, notează agenția France Presse, care îl citează pe doctorul Virgil Musta, șeful secției de boli infecționase de la spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.
Medicul se luptă atât cu Covid-19, cât şi cu zvonurile lansate de „coronasceptici”. „Nicio persoană nu mai respectă regulile”, spune medicul într-un interviu acordat France Presse.
În opinia doctorului care îngrijeşte cel puţin 600 de pacienţi, culmea a fost faptul că, pentru a se întoarce acasă, după testări, persoane cu rezultat pozitiv au folosit mijloace de transport în comun, după decizia Curții Constituționale care le-a permis să plece acasă.
Peste 1000 de români au cerut să fie externați și alți peste 3000 au refuzat internarea, toți fiind diagnosticați cu forme ușoare de Covid-19.
Cu 5000 de contaminări confirmate oficial într-o singură săptămână, România s-a trezit în ultimele zile cu restricții de călătorie impuse de 12 state din Uniunea Europeană.
În regim de urgenţă, Parlamentul a adoptat un nou text care autorizează spitalele să-i menţină pe bolnavi – cu sau fără simptome – sub observaţie timp de 48 de ore, după care autorizaţia Direcţiei Sănătăţii Publice este obligatorie, notează France Presse. Însă doctorul Virgil Musta consideră că răul a fost, din păcate, deja făcut.
Pe patul de spital, la Timişoara, o tânără vizibil afectată de covid-19 îşi plânge soţul, mort în urmă cu câteva zile. „Nu este normal ca un om în vârstă de 34 de ani fără vreun antecedent să moară din cauza coronavirusului”, declară ea pentru France Presse.