Confidenţialitate

Spania va plafona preţurile gazelor naturale pentru a ajuta populația să-și plătească facturile

Spania va plafona preţurile gazelor naturale, în încercarea de a ajuta populația să plătească facturile la utilități.

Premierul spaniol a anunțat un pachet întreg de măsuri care prevede și reducerea unor taxe.

Spaniolii se confruntă cu o creștere a prețului la gaze și la energia electrică, de aceea premierul a anunțat la postul de televiziune TVE, un pachet întreg de măsuri menit să scadă preţurile în creştere la utilităţi.

Vor fi trei măsuri: plafonarea prețurilor, reducerea taxelor și redirecționarea profiturilor companiei energetice.

Este inacceptabil ca firmele energetice să profite de pe urma preţurilor ridicate de pe piaţa pentru electricitate, a spus premierul spaniol,
Banii din redirecţionarea profiturilor de la companiile de utilităţi vor fi folositi pentru reducerea costurilor cu energia pentru consumatori.
Noile măsuri ar urma să fie adoptate în şedinţa de azi a Guvernului de la Madrid. Analiştii se aşteaptă şi la extinderea reducerii TVA până la finalul anului. Cererea ridicată pentru gaze naturale şi creşterea preţurilor la certificatele tranzacţionabile pentru emisii au dus la majorarea preţurilor în multe state europene.