Trupul îmbălsămat al dictatorului spaniol Francisco Franco a fost exhumat, joi, din impunătoarea basilică săpată în stânca mausoleului din ”Valea celor Căzuţi” (Valle de los Caidos), relatează Agerpres, citând AFP şi Reuters.
Sicriul a fost purtat de opt membri ai familiei sale, printre care şi strănepotul său Louis de Bourbon, văr îndepărtat al regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, şi este transportat cu elicopterul către cimitirul Mingorrubio El Pardo din nordul Madridului, unde este înmormântată şi soţia fostului dictator.
Exhumarea lui Franco a fost precedată de dispute politice şi legale care au readus în atenţie diviziuni din societate.
Descendenţii fostului dictator s-au opus transfetului, dar justiţia nu le-a dat câştig de cauză, în timp ce guvernul de la Madrid a insistat pentru mutarea rămăşiţelor lui Franco pentru a face din mausoleul din ”Valea celor Căzuţi” un monument al reconcilierii naţionale.
”Exhumarea rămăşiţelor lui Franco trebuie să ne ajute să reflectăm la ceea ce înseamnă aceasta pentru imaginea ţării noastre şi pentru democraţie”, a scris pe Twitter vicepremierul Carmen Calvo.
Francisco Franco a condus Spania de la victoria sa în războiul civil dintre anii 1936 şi 1939 şi până când a murit, în anul 1975. Socialiştii spanioli încearcă de mult timp să transforme complexul din Valea celor Căzuţi într-un monument dedicat victimelor războiului civil declanşat de Franco şi soldat cu circa o jumătate de milion de morţi. Circa 34.000 de victime ale acelui război sunt îngropate acolo, inclusiv mulţi luptători ai taberei republicane, care a pierdut războiul.